Orfanul-capitolul 1

Ma ignora,chiar daca eram in preajma lui,el se facea ca nu ma vede,ca nu ma aude.
-Buna dimineata,Eduard,i-am spus eu.Se uita cu o privire la mine,care ma facuse sa tremur.Acei ochi albastri care te faceau sa visezi atunci cand ii priveai,erau atat de neiertatori,dar atat de plini de viata si mereu tristi.
Era imbracat intr-un halat alb si lung,era atat de perfect incat eu ma simteam in minoritate in preajma lui.Cand m-am dus in bucatarie l-am vazut stand la masa citind un bilet,dar nu l-am intrebat despre ce este vorba,imi dadusem seama ca era scris de mama,ea avea obiceiul stunci cand pleca sa ne lase foarte multe biletele.Am deschis frigiderul si acolo era mancarea pregatita care era infasurata intr-o folie de plastic,iar deasupra ei un alt biletel.Scrisul ei era inclinat si frumos,la fiecare inceput de propozitie prima litera avea cate un cerculet:
"[i]Imi pare rau dragii mei,dar asta este tot ce avem,m-am dus cu tatal vostru la cumparaturi."
Am scos farfuria si am pus-o pe masa,iar Eduard se uita la mine cu dezgust,sincera sa fiu mereu mi-am dat seama de sentimentele oamenilor fata de mine numai din privirile lor,si in mare parte erau sentimente negative.Ca si cum eram ceva deszgustator,pentru faptul ca eram orfana.Se ridica de la masa.
-Nu imi este foame,poti manca si parte mea.
Nu i-am raspuns,nici nu aveam de gand sa-i mananc partea.L-am vazut cum s-a dus afara si se aseza sub bradul cel batran.Cand casa a fost construita,parintii mei au cerut sa fie in stil japonez,era minunata,chiar daca aveam paturi,avea o piscina tot in stil japonez unde era mereu apa fierbinte.Dupa am terminat de mancat,m-am dus sa fac baie,am deschis usa si mi-am lasat halatul langa dulap,m-am acoperit cu un prosop alb si m-am pus in apa fierbinte.
Auzeam niste pasi,dar apa fierbinte si soarele puternic ma faceau sa visez.Dintr-o data s-a deschis usa si tresarit,l-am vauzt pe Eduard uitandu-se la mine buimacit,pentru prima oara i-am vazut aceasta expresie.
-Imi pare foarte rau,a spus acesta si a inchis repede usa.
M-am simtit ciudat,parca toata intimitatea mea feminina a fost descoperita.
-Oricum,se auzi vocea lui,nici nu am ce vedea la tine orfano!
Aceste vorbe dure,mi-au frant inima,mi-am lipit mainile ude de fata,si am inceput sa plang,atat de nedorita ma simteam,nu era vina mea ca eram orfan.Dar cel mai mult m-au ranit vorbele,care au spuse de el,din propria lui gura.
A trecut o luna de la incident.Si 2 luni de cand ii cunosteam si mai aveam 2 luni de vacanta.In ziude de 15 iulie,la miezul noptii incepuse a ploua.M-am trezit din somn,iar la primul tunet am tipat,imi era frica.Atunci s-a deschis usa,nu am vazut cine era,dar ma luat cu delicatete in brate si si-a pus barbia pe capul meu.
-Gata,spunea acea voce linistitoare,sunt aici cu tine,Trya,nu vei fi singura niciodata.
Am recunoscut aceasta voce,era Eduard,m-am lipit si mai tare de pieptul lui,punandu-mi mainile in jurul gatului sau,mirosul lui era ca dimineata dupa ploaie.
-Nu pleca,i-am spus eu printre lacrimi.
Se asezase langa mine in pat si ma curpinse din nou in brate lipindu-ma de pieptul sau.Atunci a fost pentru prima data cand m-am simtit protejata,cand am simtit ca apartin cuiva.
Cand m-am trezit,el nu mai era,dar locul unde a stat,era in cald.M-am ridicat din pat si m-am dus la bucatarie,mama ne pregatea micul dejun,ii placea foarte mult sa gateasca,si mancarea ei era cea mai buna,dupa parerea mea,iar Eduard si tata statea la masa vorbind in japoneza.
-Buna dimineata Trya,mi-a spus mama zambind si ma lua in brate,ahhh cat de mult iubesc aceste imbratisari,sunt pline de afectiune si tandrete,cat de mult mi-au lipsit si cat de mult am tanjit dupa ele.
-Buna dimineata Trya,mi-au spus amandoi,iar Eduard mi-a zambit.Eram atat de fericita ca aveam si eu un loc in lumea asta.
-Trya,spuse mama,eu si cu tatal tau,vom merge in oras,ai vrea sa-ti cumparam ceva?
Atunci Eduard se ridica furios de la masa.
-De ce trebuie sa o tratati de parca ari fi fiica voastra din propriul vostru sange???Nu este sora mea si nici nu o doresc ca sora!!
Si pleca trantind in urma sa usa.Imina mea incepu sa planga,mi-am aplecat capul,pentru ca parul meu sa cada pe fata si sa nu mi se vada lacrimile.Atunci realizasem ca intamplarea de seara trecuta parintii nu aveau habar.
-Imi pare foarte rau pentru comportamentul lui,imi spuse tata.nu-ti face griji nu va mai vorbi de acum incolo cu tine asa,o sa am eu grija de asta.Te va respecta,deoarece tu esti un membru al familiei noastre,si asa va fi chiar daca lui nu-i va conveni.
Mama imi aseza mancare si imi spuse sa mananc,i-am raspuns ca voi manca,dar dupa ce imi schimb tinuata de noapte intr-o tinata de zi.
Cand am ajuns in camera mea,m-am lipit cu spatele de usa si am inceput sa plang.

Am nevoie de o parere...please ahh si in continuare vor mai urma.Daca am greseli de tastare imi pare rau.

Daca vrei o parere despre valoarea artistica, "de esti tu acela nu/ti sunt mama eu"
Daca ce ai scris e viata ta si vrei o parere, ai o problma grava din cauza mentalitatii celorlalti
Scuze ca m/am bagat si eu.