IO CEL CE SUNT NU ŞTIU NIMIC

Invoc … ?!, ce mama dracului sa invoc care sa nu fie o plasmuire umană?
Invoc iniţierea …, ce iniţiere? Să încep să-mi imaginez lumini şi aripi (pene), pietre şi entităţi, extratereştri şi ghizi numai pentru că maestrul meu nu a fost capabil să alcătuiască un soft mai de doamne-ajută?
Să invoc pe însuşi dumnezeu? Care dumnezeu însă nu e o plăsmuire a oamenilor în funcţie de contextul trăit de ei atunci?
Să mă invoc pe mine? Dar pe mine care? Eu ăsta, mă percep ca o piele ce acopera o formă carnală fără a mă gândi 99 % din viaţă, la ce e înăuntrul acestor grame de epidermă, ce pretenţii pot avea de la acest eu?
Atunci pe cine să invoc, pe diavol? Altă plăsmuire, atribuim rodul iresponsabilităţii noastre unor personaje negative tot aşa cum copiii inventează personaje imaginare cu care discută şi cu care se joacă.
Pe cine, ce pot invoca şi să nu fie o invenţie umanoidă, o alcătuire a minţii rătăcită în falsitate, în imaginaţie şi înţelesuri pitice?
Tot ce ştim a fost spus, scris de oameni şi transmis prin oameni, fie şi la nivel subtil, totul e în funcţie de nivelul atins de oameni la momentul respectiv şi nu se pune vreodată problema că poate fi absolutul. În rătăcirea noastră limităm absolutul la nivelurile micimii umane şi ne umflăm în pene pentru un te miri ce adevăr infailibil.
Singurul ceva ce sunt sigur că nu este iluzie, este "io cel ce sunt" şi care constat că experimentez o aşa numită existenţă. "Io cel ce sunt" constat că am capacităţi nebănuite dar pe care "viaţa" mi-a dovedit că nu pot să le activez singur, nu ştiu de ce, dar aşa stă treaba.
Mai constat că în trăirea numită existenţă, alţi jucători ai acestui vis hipnotic, zis şi realitate, au capacitatea de a mă iniţia, adică să-mi lege sau să îmi dezlege anumite potenţe, funcţii naturale cu care sunt înzestrat şi multe altele.
Nici asta nu e o certitudine, e posibil ca de fapt ceilalţi oameni (percepuţi de mine ca fiind oameni aşa cum de altfel mă percep şi pe mine în visarea aceasta existenţială), cei care mă iniţiază, efectiv să-mi dea cevă ce eu nu am nici ca potenţă! De ce nu în fond şi la urma urmei, numai aşa pentru că o spun unii şi alţii?
De asemenea e posibil să fiu trimis în acest experiment existenţial, tot aşa cum e posibil să mă fi băgat în el singur, de nebun ce-am fost.
Poate că sunt însuşi creatorul, hipnotizatorul şef, adică, eu centrez eu dau cu capul (filozofia solipsismului pe care necunoscundo am reinventato, conform ei, singura conştiinţă e a mea deoarece numai pe mine mă constat efectiv că sunt), care conştiinţă şi-a făcut un joc video şi în prostia ei a dat mai multă putere avatarurilor decât sieşi şi acum aleargă ca o cerşetoare şi se milogeşte pe la alţii să obţiă ce e de fapt al ei de drept, cerşeşte reântregirea de la cei pe care i-a creat.
Dar şi aceasta e tot o presupunere.
- Ce-mi rămâne de făcut?
- Păi să iau de bun creştinismul ortodox.
- L-am luat o dată da capo al fine şi mi-a murit.
- Să iau alt cult creştin?
- Mi-a ajuns cu creştinismul, ducăse, nu mai pot crede în nimic din cele ale lui.
- Să mă fac budist?
- Tot peacolo.
- Musulman, hindus?
- Religii.
- Ateu?
- Altă invenţie a noastră.
- Liber cugetător?
- Ca să cuget ce? Cum să cuget ceva ce e mai presus de a cugeta? "Cel ce sunt" nu poate fi cuvântat sau gândit, de ce e aşa greu de înţeles?
- Atunci ce mă fac cu mine?
- Ascult şi tac.
- ?!
- Imi urmez calea aşa cum vine ea şi mă străduiesc să ciulesc urechea interioară pentru a fi pe calea mea şi nu pe a altuia. "Io cel ce sunt" se cuvine să conduc pe "eu cel ce exist" şi nici o formă de exist să nu conducă pe cel ce sunt decât ca îmbogăţire experimentală nu ca "şef al haitei".
"Şeful haitei" să fie "io cel ce sunt", altfel "eu cel ce exist" mă va pierde în falsitate, în iluzoriu, în visarea materiei, a carnalului, a simbolismului, a ritualurilor, a obiectelor de cult şi mai grav a imaginistici.
"Io sunt cel ce sunt" adică cel ce nu pot fi pronunţat sau gândit deoarece aceasta e mai presus de capacitatea funcţiilor respective.
E posibil ca orice om să fie "io cel ce sunt" dar asta numai el poate să îşi dea seama, numai el ştie dacă are conştiinţa sinelui.