DE/ALE MELE

ÎNCĂ UN ÎNŢELES FABRICAT DE MATRICEA GÂNDIRII DIN NEBULOASA CAMPULUI CONŞTIINŢEI PRIN ÎNLESNIREA POTENŢEI INSPIRATIVE (DESIGUR TOTUL ARE VALOARE DE PARADIGMĂ, DE PRESUPUNERE, DE ADEVĂR PERSONAL ŞI LIMITAT)

Indiferent dacă totul provine dintr-un principiu primordial ori pur şi simplu, ESTE, indiferent dacă realitatea aceasta este virtuală sau nu, constructiva şi distructiva, coexistă, sunt, sau emanat ori au fost emise împreună în existenţialitata care noi ne constatăm a fi şi pe care o percepem.
Eu mă constat că sunt, sunt cel ce sunt, de fapt habar nu am cine (ce) sunt, mă confund cu forma mea existenţială, dar nici atât nu sunt în stare să conştientizez cu adevărat, nu-mi trece prin mintea mea cea ratăcită în falsitatea unei gândiri alambicate şi pervertite până la trăiri vicioase şi morbide, că tot eu sunt şi quarkurile, atomii, moleculele, substanţele, celulele, organele, sistemele, inconştientul, stările, trăirile, gândurile, emotiv-sentimentalul etc. Ma pierd în gânduri şi privire superficială, mă rezum la suprafaţa epidermică în orice (la propriu şi la figurat) prins în mrejele unei odisei a formelor ce au înrobit superba, geniala, sublima, diafana si candida minte, ducând-o într-un periplu experimental inedit, poate întru înţelepţire.
Trăiesc forma, starea de om dar nu mi-o asum, de ce?
Poate pentru că distructiva a venit dimpreună cu constructiva şi am avut posibilitatea să aleg (eu omul, ca umanitate multi milenară să zicem) şi aşa m-am pervertit..
Cel ce sunt reprezint ceva comlex, naturaleţea mea a presupus "instincte bune" care sau tras din potenţe nealterate de distructivă.
Când ea, distructiva mi-a servit (î-mi serveşte) pe tavă îmbietoarea tentaţie a degustării lui a şti şi a nu şti, instinctul natural a avertizat şi încă o face, (la niveluri care pentru cei prea înmocirliţi sunt insesizabile), "denger, denger, spune", dar vai, cum oare să fi putut rezista puternicei tentaţii când curiozitatea potenţială dădea ghes spre un posibil fruct oprit.
Prin oarece libertate şi potenţa gândirii deductive am gustat cunoaşterea întru cugetare iscoditoare şi am deschis în mine şi nu numai, porţile distructivei, obligând constructiva meditativă şi contemplativă să se retragă dimpreună cu toate potenţele iniţiatice naturale extrasenzoriale, astfel iubirea-armonie-înţelepciune a lăsat loc celor ce treptat au dus la ură, disonanţă, cultivrea răutăţii.
Dacă trăiesc (trăim) o realitate virtuală, totul e în mintea mea (noastră) indus sau autoindus, dacă nu, atunci constructiva şi distructiva nu sunt numai opera omului (orice sunt eu) ci provin din cele dedinaintea sa, omul pecetluind alegerea de a lucra cele ale distructivei la un nivel uman.
Şi ce dacă, se poate spune, nu? da, chiar, şi ce? e, uite că "dacă asta, are coarne" (a se sesiza metafora nimic mai mult) şi ne-a făcut să uităm, să nu ne mai dăm seama că am ajuns sclavii distructivei când avem menirea constructivei (nu crezi că e aşa?), e vezi, deaia ne îmbolnăvim şi murim, deaia poftele şi plăcerile (ficele distructivei şi ele) aduc cu ele durerea undeva, cândva negreşit, deaia odrasle fără număr ale maicii distructive, orgolii, vanitate, mânie, ură, furie, răzbunare, ucidere, lăcomie, invidie, cupiditate, viclenie, hoţie, nepăsare, ignoranţă, gândire disculpantă în dauna celorlalţi, lene, tristeţe, abuzuri, depresie, disperare, sinucidere, supărări, frici, vinovăţii dezintegratoare, neasumare, frustrări, frici, măşti, chipuri fără număr ale distructivei.
Gândirea nea oferit evoluţia, civilizaţia actuală, tehnologii, industrializarea, confortul, preocupări care mai de care mai intelectuale sau mai puţin intelectuale dar cu rezultat comun, diluarea şi pierderea naturaleţii, puterii, atrofierea până la potenţe inactive a unor capacităţi mirifice şi chiar a unora comune ce se găsesc încă în mulţi dintre fii omului, reuşind să ne producă nivelul doi de hipnoză, în care nici nu mai dăm seama că e posibil să mai fie şi altceva, că e posibilă şi o altă realitate, aceea dată de deschiderea către tăcere, linişte, contemplaţie, către meditaţie şi intuiţii, către redescoperirea raţiunilor prime ale tuturor celor ce le percepem, a înţelesurilor fundamentale a tuturor elementelor existenţiale mai mult sau mai puţin fiinţe şi către potenţe considerate din uitare, neştiinţă şi ignoranţă drept apanajul al categoriei S.F.
Gândirea ne-a fost pieire înspre cele intelectuale şi faptice, ne-a fost cădere din cele înalte, căzuţi fiind însă, tot ea, gândirea, ne poate fi o bună călăuză spre ieşirea la lumină, dacă ne dezrobim, ne trezim din visarea că punctul nosru de vedere e adevăr absolut, infailibil.
Toţi avem impresia că nu suntem habotnici, toţi însă ne aflăm în lanţuri la galerele propriei noastre dogme (indiferent dacă vorbim de indivizi sau comunităţi).
"Sunt cel ce sunt şi constat că experimentez existenţialitatea, aleg să o fac în spiritul constructivei, adică întru iubire-armonie-înţelepciune, mă deschid, îmi asum tot ce sunt şi cum sunt, mă accept, am atitudinea că cel ce sunt e una cu cel ce pot, şi, modelez această existenţialitate de la prima treaptă, adică accept că e posibil."
io

bravo io, bucurate

Ah, dureros cu cratima...
Pot să-ți fac o singură observație: textul e prea confuz. Dar poți să îl salvezi, dacă vrei să-ți transmiți mesajul textului.
Adaugă-i o anvelopă subtilă. De exemplu un dialog între două persoane, în care una întreabă, cealaltă răspunde. Ceva mai animat. Ceva care să aibă început și sfîrșit.
Filosofia e bună dar nu o mai citește nimeni, pe motiv că nu e fecundă, nu are suflet, nu are simțire, doar analiză. Un mesaj se transmite mai bine într-o anvelopă mai comercială. Ajunge mai bine la oameni.
Give it a try

si cu mine si fara mine, umanitatea tot acolo va ajunge.
sa stii insa ca la un momentat am inceput sa scriu sub forma de dialog (vezi "cuvantul" "Cunoasterea" parca???, nu mai stiu daca l/am postat si pe aici.
lasa/ma cu cratima
multumesc pt. osteneala
a, cand sa ies am dat de ea, este, putin mai jos tot la aceasta categorie